Vă invit să mă citiți și pe danielabojinca.ro

Dragii mei cititori, cei care citiți de ceva timp blogul ăsta, cât și cei care ați ajuns aici recent, poate chiar acum, vreau să vă spun, în caz că nu știați, că mi-am deschis de ceva timp și un alt blog. Pe domeniu. Blogul danielabojinca.ro.

Blogul este unul personal. Adică veți găsi pe el așa: lucruri care îmi plac și lucruri care nu îmi plac, promovări de proiecte interesante (cum este spre exemplu Social Media Summit București), recenzii ale cărților pe care le citesc (recent am scris despre cartea lui Klaus Iohannis), filme pe care le vizionez, mâncăruri (din când în când, dar de data asta vă invit să testați ciocolata de casă), despre evenimente culturale și tot felul de curiozități peste care dau, public și guest-posturi, organizez concursuri (chiar am în plan unul, cât de curând, pentru început de an și pentru a le mulțumi cititorilor de până acum pentru că mă încurajează și mă citesc), dar postez și lucruri personale (texte în care se regăsesc trăiri, emoții, sentimente și lucruri pe care le văd zi de zi).

Și, dacă vă întrebați ce se va întâmpla cu acest blog, ei bine el va rămâne aici și voi mai posta diferite lucruri pe el, din când în când. Nu pot renunța la el. Este blogul meu de suflet. Primul meu blog. Cel care m-a ajutat să cunosc oameni frumoși alături de care să mă dezvolt și să învăț cât mai multe lucruri noi. E păcat să-l abandonez, așa, dintr-o dată. Și, dacă va fi să fie abandonat cândva, adică să nu mai postez absolut nimic pe el, îl voi lăsa aici, ca o amintire a începuturile mele și sperând că, din când în când, se va mai găsi cineva care să citească lucruri utile pentru el pe aici. Iar ca să vadă lumea că nu am murit, am să las un articol principal în care vă voi spune că gata, m-am mutat de tot și-am să vă aștept acolo de fiecare dată când vreți să aflați câte ceva nou.

Acum însă, ei bine acum vă aștept să-mi citiți ambele bloguri. Pe acesta, după cum am mai spus, voi scrie mai rar, iar pe danielabojinca.ro încerc să scriu aproape zilnic tot felul de lucruri care mie mi se par interesante.

Nebunie

Ăsta pe care sunteți voi acum, îi un blog PERSONAL (a se reține cuvântul personal, vă rog)! Ei bine, personal fiind el, eu pot scrie fi despre ce-mi trece mie prin cap, pot participa la concursuri și pot scrie advertoriale sub formă de povești. Având un blog personal, cel care scrie nu trebuie niciodată să scrie pe placul altora, el trebuie să caute să scrie mereu în primul rând pe placul lui, iar cei care rezonează cu scriitorul din spatele blogului să-l citească în continuare. Cine nu, să-și ia frumos tălpășița și să-și găsească bloguri cu adevărat pe placul lor 🙂

Astăzi voi scrie ceva care probabil nu o să intereseze pe nimeni, dar sper să vă amuze. Iar dacă nu vă amuză, înseamnă că sunteți niște oameni minunați, buni, ce cu siguranță veți ajunge în împărăția raiului și bla bla bla.

Am picat în cap. La propriu și nicidecum la figurat. Se făcea a dimineață, pe la ora opt. Iar eu stau prost cu trezitul. De la opt dorm cel mai bine. Mama intră în cameră:

-E ooooopt! Trezește-te și tu azi, că ai școală!
-Da, da, da, acum.. îi zic eu de sub plapumă.

Ora opt și douăzeci…(facă o paranteză în care vă spun că am un ceas interior foarte precis și îmi dau seama cam cât e ora)… simt eu că trebuia să vină mama, m-am ridic brusc din pat și cum se face, cum nu se face, am plonjat, FOARTE ARTISTIC (a se reține asta) în cap. S-a deschis și ușa, în timpul acutului meu artistic, iar mama era ca la dentist. Habar n-am cum și de ce am căzut în cap. Știu doar că m-am ridicat brusc din pat și apoi am simțit o durere fulgerătoare. Oricum, a fost atât de artistic.. pff.. ca în filmele cu proști. Și dacă acum vă întrebați cum mă simt, ei bine… râd aiurea la pereți… destul de îngrijorător, nu? 😀

Oricum, cică-s simpatică… de parcă nu era de ajuns nebunia mea, trebuia să o amplific. Și ca să sar de la un subiect la altul, vreau să ningă… și m-am gândit eu cum ar fi să merg la Iași, că doar ei îs mai acolo, aproape de mama Rusie :D. Poate la ei o ninge mai repede… și uite așa mă apuc eu să googălesc (și da știu că nu există cuvântul ăsta, dar îl inventez eu… PROBLEM!?) sintagma „vremea iasi”. Dar neee…. nimic promițător… îi chiar ceva mai cald decât prin părțile mele :(, unde plouă. Așa că mai bine stau eu acasă cu tot cu durerea mea de cap și-mi aștept iarna mult iubită.

Știu, n-are nicio relevanță articolul ăsta.. nici măcar plonjatul meu în cap… iar acum stau serios și mă întreb, cât de prost trebuie să fii să vrei să te ridici din pat și să te trezești în cap? Misterele Universului, știu. Ale naiba ele de mistere și de vreme, că nu ninge :(.

Dar gata, m-am făcut de râs aici, ce-mi mai trebuie? Mă duc la un somn. Pe jos… să nu mai am unde pica :D.

P.S: Cuvintele de mai sus sunt chiar adevărate. Eu chiar am picat în cap… păcat că nu mi-a fost filmat actul meu artistic.