Lasă ograda altuia, uită-te-n ograda ta!

Știu că am început să scriu aici când îmi aduc aminte, sau când am vreun subiect pe care nu l-aș discuta într-un alt loc. Și asta doar pentru că celălalt loc este cu totul altceva și se scrie despre altceva. Așa mi-am propus eu. Dar, despre asta vreau să vă vorbesc, tot aici, în zilele care vor urma. Nu vreau să amestec capra cu varza. Vreau ca fiecare postare să-și aibă rostul și mesajul ei și parcă n-aș vrea să amestec mesajele între ele.

Simțeam însă nevoia să fac introducerea de mai sus. Să clarific parcă de ce nu mai sunt pe aici, ori de ce scriu doar anumite lucruri aici, abordez anumite subiecte.

Acum, că am lămurit măcar pe sfert asta, aș vrea să trec mai departe. Scriu acest articol în urma unei întâmplări recente nu din viața mea, dar care m-a afectat destul încât să scriu aici și în curând și dincolo. Dar dincolo, desigur, voi scrie altfel. M-am hotărât să mă descarc în două locuri, ca să fiu sigură că m-am descărcat destul. Aici o fac mai soft, căci încă-i prea recentă întâmplarea. Și nu, n-am să spun încă despre ce-i vorba. Am să vă spun doar subiectul: „Lasă ograda altuia, uită-te-n ograda ta!”.

Observ din ce în ce mai mulți oameni preocupați, în special, de ceea ce fac alții și nicidecum de ceea ce fac ei, cum fac ei, ori ce ar trebui să facă. Observ atâția oameni car uită efectiv de ei însăși, pentru a se focusa pe viața celorlalți, a o analiza. Observ atâția oameni, în jurul meu, atenți mereu la ceilalți și nu pentru a le oferi o mână de ajutor atunci când au nevoie, când pică, ori când  chiar sunt aproape să se ducă. Observ oameni care doar judecă. Judecă. Iar judecata asta nu-i deloc una constructivă ci, ba din contră, este una care de cele mai multe ori îi doboară pe ceilalți.  Este o judecată care vizează punerea la colț și executarea din punct de vedere moral a celorlalți, cânt poate chiar ei, acuzatorii și judecătorii, nu sunt cu nimic mai buni, ori mai presus decât acuzații lor, cei arătați cu degetul și puși la zid.

Uneori îmi este peste puterea mea de înțelegere. Nu înțeleg de ce oamenii nu-și văd de ograda lor. De viața lor. De scrisul lor, ori de pozatul lor. Ce treabă au ei cu oamenii care lucrează în locuri gen: www.masajclub.ro/en, ori cu oricine altcineva, sau chiar și cu cei care scriu despre asta? Nu înțeleg de ce oamenii, atâta timp cât nu omoară, nu dau altora în cap și nu-i fură pe ei, nu-i pot accepta pe ceilalți. Nu înțeleg de ce nu-și vede fiecare de drumul și de rostul lui căci, în spatele tuturor lucrurilor pe care un om le face, există un motiv întemeiat (desigur, nu vorbesc aici despre oameni care sunt criminali în seria sau mai știu eu ce). Poate că ar trebui să-i judecăm mai puțin pe ceilalți și mai mult pe noi :).