N-am nimic interesant de spus. Nu fac nimic interesant pentru a spune ceva interesant. Doar zăbovesc în fața unui laptop gol și aștept să pice motivația din cer și să mă inunde. Încerc să-mi găsesc o motivație pentru orice. Însă tot ceea ce fac este să mă cufund în neputință.
Vreau să intru la medicină. Și am momente serioase când mă întreb dacă voi reuși asta. Uneori cred în mine. În puterile mele. În propria mea forță. În propriul eu creier. Însă asta se întâmplă în cel 1% din timp, atunci când nu mă gândesc că tot ceea ce fac mă conduce spre un posibil eșec.
Am învățat că trebuie să găsești o motivație. Un stimul destul de puternic încât să te miște din loc. Să-ți pună creierul în funcțiune și să nu te facă să crezi că-l ai degeaba, pus la păstrat într-o cutie, adăpostit practic de praf și atât. Însă motivația aia o tot caut și nu o găsesc. Nu găsesc stimulul acela suficient de puternic. Știți, sunt și eu o adunătură de celule. iar celulele funcționează pe principiul „tot sau nimic”. Așa și eu. Am nevoie de un stimul depolarizant. Un declanșator al potențialului de acțiune, că de cel de repaos m-am cam plictisit, sincer. Ahhh, parcă mă simt mai bine când folosesc astfel de termeni. Par mai inteligentă (știu.. aparențele înșeală.. dar voi tăceți și nu-mi distrugeți visul… MULȚUMESC!).
Nu fac parte dintre cei care spun: ”vreau să devin medic pentru că-mi place House și toată echipa lui” sau „vreau să devin medic pentru că-mi place Gray, ori pentru că Avery e tare”. Sunt doar un copil căruia i se pare un lucru minunat să redai viața în parametrii ei normali. E un lucru divin. Ceva superior ție ca ființă omenească. Și totuși posibil. Palpabil. Îmi doresc asta pentru a reda viața. Pentru a vedea sclipiri în ochii oamenilor și nu pentru a mă juca cu pacienții, așa cum mulți speră. Pacientul nu-i un obiect. E o ființă vie, încărcată cu sentimente și simțiri. Fragilă atât fizic cât și psihic, dar și medical. Complexă în simplitatea ei. O ființă al cărui Univers interior este nelimitat în cazuri și probabilități, dezvoltându-ți viziunea și gândirea în toate formele lor posibile și imposibili.
Da. Știu. Și voi… și eu… ne întrebăm același lucru. Ce filosofii tocmai am scris mai sus? Nu. Nu sunt filosofii. Sunt lucruri ce cred că fiecare viitor sau actual medic ar trebui să le urmeze (desigur, o mică parte din ceea ce ar trebui să fie numite „devizele medicului”).
Scriu și scriu și scriu. Și atât. Stimulul ăla tot nu se declanșează. Mă aflu tot într-un potențial de repaos. Fac niște schimburi în vederea menținerii echilibrului meu. Și atât. N-am spus, cred, multe chestii despre dorința aia din titlul. M-am rezumat în trecere asupra ei. Și atât.
Dacă stimulul nu vine la mine mi-am zis să-l mai caut eu. Așa că m-am reapucat de House și toate episoadele lui. Mi-a plăcut la nebunie. Îmi place la nebunie. Caracterul lui mă fascinează. Genialitatea lui mă cucerește. Am momente când mi-aș dori să fiu ca el, căci viața în mâinile oricărui medic de o genialitate ca a personajului respectiv, renaște. Prinde din nou aripi. Deci da. Mă uit din nou la House. În special pentru a mă motiva să pun mâna pe chimie și toate romanele ei.
Gata. V-am lăsat. Mă duc la House. Caut printre cuvintele și acțiunile lui stimulul meu.
P.S: TOȚI stimulii să APELEZE la mine! Mulțumesc!!!
Felicitari pentru blog! 🙂
Mulțumesc din suflet!
[…] Daniela Bojincă nu știu dacă vă spune prea multe. Pishky însă cred că vă este familiar. Ea a povestit […]
Încearcă și Scrubs, o perspectivă mai amuzantă din care este privită viața de medic.
Mulțumesc frumos de sugestie :)!
Am să văd despre ce este vorba 🙂
Cu drag 🙂
Daca asta iti place, daca asta te implineste, nu ezita sa mergi pe drumul asta. Doar dorinta de a reusi in ceea ce ti-ai propus te poate stimula. Noi nu-ti putem ura decat multa bafta si sa-ti tinem pumnii! 🙂
Mulțumesc frumos pentru cuvintele frumoase, Irina! Apreciez!
Sper să fie așa și să reușesc :)!
Este foarte greu să ajungi un doctor bun, dar nu este imposibil.
Îți doresc mult succes să găsești acel stimul.
🙂
Și este o meserie superbă! Eu una nu am avut curaj să mă îndrept spre ea. Îți trebuie să ai ceva sânge rece în tine. Am făcut niște cursuri de prim ajutor pentru că niciodată nu se știe cine se prăbușește lângă mine, dar mai departe…nu am putut 🙂
O zi frumoasă!
Da… este intr-adevăr o meserie foarte frumoasă… și merită.. chiar merită.. insă mama lui de stimul că nu-l găsesc!
Mult succes sa faci ceea ce iti place! Eb o meserie foarte frumoasa! 🙂
Mulţumesc frumos! Să fie! Mi-aș dori mult să reușesc să intru!
Pai nu e greu, te apuci de învățat și reușești!
Ideea este că nu găsesc stimulul pentru a mă apuca de invăţat… asta-i marea mea problemă
Eu cred că stimulul e exact faptul că vrei să fii medic pentru că ţi se pare o meserie nobilă (şi nu din alte considerente!)
Și atunci de ce nu pot invăţa și nu am tragere de inimă pt asta?
Of, asta nu ştiu… poate nici nu ai dat de acel profesor care să te facă să iubeşti materia încât să nu te chinui să înveţi anatomie…
De dat am dat… dar cheful piere când ajung acasă :))
:)) lenea…
Da.. da… da… poate fi o explecație ceea ce spui tu!
🙂
De-ar gândi toți candidații la medicină ca tine! Dar și după ce-și termină studiile! 😉
De-ar…. dar să știi că sunt și astfel de viitori studenţi și cu siguranţă și actuali medici.. insă noi nu promovăm existenţa a astfel de oameni… noi promovăm altele ce au legătură cu indobolitocirea noastră.
Din cate vad, tu te stimulezi singura. Aproape ca m-ai convins si pe mine sa dau la medicina, atunci cand ai vorbit de redarea vietii. Insa eu sunt prea slaba de inger pentru o astfel de meserie. Tu esti puternica si vei reusi! Dar iti vei indeplini dorinta doar daca te lupti pentru ea. Da, da. Daca te lupti cu acele carti de chimie.
Mă motivez și nu mă motivez singură….. am momente când pierd timpul și nu învăț deloc.. nimic… din lipsă de motivație.. stimuli.. și alte chestii!
eu spun ca ai fi un doctor bun !
Mulțumesc frumos pentru susținere!
Vezi tu, toti stimulii incep cu un repaos. Bea un pahar de vin :p.
Bună asta.. dar repaosul meu are o durată cam mare… am nevoie de un stimul!
Inca un pahar de vin. Poate primesti si cealalta jumatate de ciocolata.
Nu beau!
Atunci exista cafea cu lapte pentru inspiratie.
Bună asta. N-am nevoie de inspirație. Am nevoie de stimul.
Cred ca eram cu mintea in alta parte. Cafeaua cu lapte e un stimul (de fapt, aroma ei).
Da… bine.. ce să zici și tu acum după ce o dai în bară :))
Pai tot la cafea raman, Aveam gandurile pe taramul Pamant nu pe planeta Pishkharienilor cand am zis de inspiratie.
Am înțeles.. am înțeles 🙂
Fie cum spui tu :)!
Se cam simt niste dubii in aer :p.
Se simt…
Ia uite, o zi nu sunt pe net si deja se imprastie aroma de rautate :p
Tind să nu-ți mai bag în seamă aceste comentarii copleșitoare :))
aerul contine 99% rautate?
da
inventeaza cat mai repede un antidot!